Cu ani în urma, când o fiinta de a carei prezenta se leaga o mare parte din trecutul meu mi-a propus sa urmam o terapie de cuplu, într-un moment de criza iremediabila, am refuzat categoric. Criza nu s-a prelungit pentru ca tot eu am fost cea care a vrut sa puna punct unei povesti care se complicase de la început dintr-un exces de vointa. Desi ideea de terapie de cuplu nu ma deranja neaparat, am spus „Nu” atunci pentru ca stiam ca nimic nu ma poate întoarce din drum, nici macar un specialist psihoterapeut.
Exista însa destule cazuri în care acest gen de terapie functioneaza, iar cuplurile care ajung sa apeleze la ea îsi depasesc mai usor momentele de criza care altfel le-ar putea fi fatale. Recent, una dintre prietenele mele, care era pe punctul de a divorta, a reusit sa se redescopere pe sine în iubirea pe care o credea spulberata si asta datorita unor luni de terapie intensiva la care s-au supus ea si sotul ei, din dorinta de a salva o casnicie ce parea risipita în cei zece ani de când sunt împreuna. Problema lor era relativ simpla si totusi complicata. Ajunsesera sa nu îsi mai vorbeasca unul altuia decât seara târziu, când se bagau în pat. Si asta, în cazul fericit în care ajungeau aproximativ în acelasi timp acasa. În rest, cafeaua de dimineata, un telefon sau un mesaj în timpul zilei si... cam atât. Week-end-urile devenisera din ce în ce mai greu de suportat, într-o liniste totala care s-a instaurat treptat.
Acesta este însa doar unul dintre motivele pentru care un cuplu, dispus sa se auto-salveze, ajunge în fata unui terapeut. Dispute furtunoase, lipsa de dorinta sexuala, izolarea de celalalt, frustrari de diverse naturi sunt doar câteva motive comune care aduc un cuplu în pragul destramarii. De cele mai multe ori, aceste situatii sunt însotite de reprosuri amare care, în cele din urma conduc spre doua situatii clare – separarea imediata sau apelul la un specialist. Desi prima varianta este, de multe ori, cea care vine dintr-un impuls emotional puternic, nimeni nu garanteaza ca este si cea mai buna. Terapia de cuplu, în schimb, poate fi o solutie pentru a redescoperi niste valori pierdute în timp, pentru a redescoperi frumusetea unui sentiment îngropat în rutina. Un cuplu care apeleaza la un psihoterapeut trebuie sa îsi doreasca un singur lucru – ca relatia sa se schimbe în bine. Rolul specialistului este, în prima faza, de a media un conflict puternic, cel putin în aparenta, între cei doi parteneri. Reprosurile pe care si le fac unul altuia capata dintr-o data o alta tonalitate si primesc alte reactii, pentru ca, fiind spuse indirect, prin intermediul terapeutului, nu permit un raspuns direct. Celalalt este obligat astfel sa asculte, chiar daca îi este greu sa se desprinda de ideea ca vina nu îi apartine. De fapt, al doilea pas este tocmai renuntarea la acest mod simplist de a vedea lucrurile. Este absolut necesar ca fiecare dintre parteneri sa constientizeze ca problema nu este celalalt, ci relatia ca atare. Prin urmare, ambii parteneri sunt la fel de responsabili pentru deteriorarea ei.
Pasiunea nebuna a începuturilor face ca multe aspecte ale personalitatii partenerului sa fie ignorate sau sa para atractive, pentru ca mai târziu sa fie percepute ca defecte monstruoase. Daca, spre exemplu, gelozia flateaza în prima faza a unei relatii, mai târziu ea poate deveni obiect de disputa. Non-conformismul, amuzant sau seducator la început, poate fi reprosat ca neseriozitate ulterior. De obicei echilibrul se rupe atunci când în viata cuplului se petrece un eveniment major – apare un copil, unul dintre parteneri sufera o boala grava etc. Terapia de cuplu poate dura uneori luni de zile. Ea se termina, de obicei, atunci când criza este total depasita si partenerii simt ca vor face fata singuri viitoarelor probleme. Ea trebuie sa continue însa, indirect, si dincolo de prezenta efectiva a psihoterapeutului. Cu alte cuvinte, partenerii trebuie sa îsi fie lor însisi consilieri pentru a putea face fata viitoarelor provocari.
„Important este sa nu astepti pâna în ultimul moment, si sa ai curajul sa apelezi la o astfel de solutie, daca vrei într-adevar sa salvezi ceva dintr-o relatie în care ai investit multe sentimente”, mi-a spus prietena mea, care parca de câteva zile traieste o nemaipomenita poveste de re-îndragostire. Mi-am dat seama usor ca observatia ei era un apropo la trecutul meu plin de nebuloase. Uneori, când este prea târziu, nici macar terapia de cuplu nu mai poate face minuni. Si, recunosc ca ma bântuie câteodata, rar ce-i drept, întrebarea daca era într-adevar „prea târziu”, atunci, demult.
