Te port in suflet, ca pe-un vas de  pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn  sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din  Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau  drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de  zori,
Cum poarta florile mireasma  lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin,
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta rodul floarea de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n  vis.