Se stipuleaza ca 8 martie este ziua internationala a femeii. De acord, dar pot eu oare sa ma consider la fel de îndreptatita ca si mama mea sa fiu sarbatorita în aceasta zi? Ce am facut eu pâna acum sa merit acelasi statut ca si ea. Merita oare existenta mea egoista în care ma trezesc dimineata pentru mine, merg la serviciu pentru mine, gatesc pentru mine, citesc o carte pentru mine, acelasi respect ca si viata ei minunata în care tot ce a facut a facut pentru copiii ei, pentru familia ei, lasându-se pe ea însasi mereu pe ultimul plan?
„Mama, cea mai scumpa fiinta”, pare un cliseu dar, daca stam bine sa ne gândim, oricât de des ne-am certa, oricâte pareri contradictorii am avea, oridecâteori am avea impresia ca nu ne întelege, ea este singura careia într-adevar îi pasa, singura prietena care îti este alaturi neconditionat, oricând, oricum, lasând totul deoparte doar pentru a te asculta.
Mama mea ne-a facut – mie si surorii mele – cadouri de 8 martie înca de când eram mici, iar noi îi confectionam felicitari sau cosulete cu flori si îi prezentam câte un mic spectacol numai pentru ea. Eu am uitat cantecele de-atunci... ea nu.
În fiecare an de 8 martie as vrea sa îi ofer mamei ceva special, numai ca oricât de scump ar fi cadoul pe care i l-as putea cumpara stiu sigur ca nu ar bucura-o la fel de mult ca acele gesturi pure pe care numai copilaria le putea oferi.
As vrea sa fiu din nou copil numai pentru 8 martie, numai sa-i mai pot cânta mamei cu glasul inocentei:
De ziua ta mamico, în dar ti-am adus inima
Si crede-ma mamico, un dar mai frumos nu se putea.
